Programe derulate

Ludoteca „Alice”

a fost înfiinţată în 1994 fiind prima jucăriotecă din România. Între 1997-2008 a fost găzduită de secţia Cărţi pentru copii a Bibliotecii Judeţene Mureş. Oferă spre împrumut jucării şi jocuri pentru toate vârstele. De asemenea, în cadrul jucăriotecii sunt organizate activităţi ludice, de creaţie şi serbări.

”De la creion la internet”

a fost un program foarte apreciat la începutul anilor 2000. Scopul programului a fost familiarizarea copiilor cu calculatorul ca instrument de explorare şi de comunicare, într-o perioadă când acesta nu era mult mai puţin accesibil.

“Fereastră spre lume”

– program flexibil de familiarizare cu folosirea calculatorului şi a internetului. Se adresează diferitelor categorii de persoane defavorizate.

Reabilitarea copiilor şi tinerilor cu diabet zaharat prin artă 2010, 2011

Scopul programului a fost prelucrarea trăirilor negative generate de boală, formarea unei atitudini de acceptare şi de respectare conştientă a regulilor, îmbunătăţirea autopercepţiei, a stimei de sine şi a relaţionării sociale, creşterea competenţei copiilor şi tinerilor cu diabet zaharat precum şi a aparţinătorilor acestora în confruntarea cu boala. Programul a fost finanţat de MOL România.

Programe derulate în parteneriat şi participări la programe internationale

”Centrul educaţional din Valea-Rece”

1995-1999 program derulat în parteneriat cu numeroase organizaţii caritabile locale. Finanţarea obţinută de la Children’Welfare Stamps a pus bazele unui centru pentru copii rromi defavorizaţi. A fost citat ca exemplu de bune practici de colaborare între ONG şi autorităţile locale.

„CIOCÂRLIA”

Program de educaţie ecologică,1999 – 2001. Partener principal Friese Poort College. Finanţator: Comitetul MATRA, Olanda. Obiectivul principal al programului a fost promovarea educaţiei ecologice în şcoli primare şi în familie. Programul coordonat în România de Oasis a avut ca rezultat înfiinţarea şi dotarea a 12 cluburi ecologice în 12 şcoli generale din localităţi diferite. Colaboratorii programului: autorităţile locale Tg-Mureş, Braşov, Insp. Şc. Ms. şi Bv., firme de utilităţi, licee pedagogice.

“Texte accesibile” (Easy-to-Read)

– curs susţinut de specialist din Suedia, în organizarea fundaţiei Oasis. Scopul programului a fost promovarea metodei de elaborare şi a căilor de distribuire a textelor accesibile persoanelor care întâmpină dificultăţi de citire.

Participări la programe coordonate de Asociaţia franceză “Sociales sans frontiere”din Strasbourg: Îngrijirea persoanelor atinse de boala Alzheimer – studii şi colocvii, 2008 “Europa suntem şi noi” – expoziţii internaţionale cu lucrări realizate de beneficiari ai unor servicii sociale, 2007 Prevenirea violenţei domestice, 2010 Solidaritatea dintre generaţii, 2011, 2012

© 2023: OASIS | GREEN EYE Theme by: D5 Creation | Powered by: WordPress
Hungary